Suicidul

0

Vâjâitul din urechi se intensifică până la durere. Lumina începe sa pălească. Lucrurile să se amestece şi să îşi piardă sensul, marginile obiectelor contopindu-se într-o ciudată unduire….

Îmi simt obrajii răcindu-se şi spaima punând stăpânire pe mine. Iau un pahar şi dau drumul la apă caldă până la jumătate, torn sare. Beau. Vomez diazepam dizolvat. Mâinile îmi sunt înţepenite, degetele chircite pe pahar, unghiile albastre. Mă gândesc că o să mor şi simt panica inundându-mi creierul. Caut un cotlon să mă ascund de groaznicul adevăr;  plămânii nu mai ştiu să respire, îi simt grei şi mă dor coastele încercând să îi fac să primească aer. Inima îmi bate cu o viteză care mă ameţeşte, creierul ţipă după ajutor. Ochii nu mai văd decât înainte, caută speriaţi prin tunelul de slabă lumină ce se îngustează  tot mai mult. Ştiu că sunt ultimele clipe, ştiu că nu asta am vrut, ştiu că deja e prea târziu pentru orice, chiar şi pentru a mai cere ajutor, chiar şi pentru cei care ar încerca să mi-l dea…Îmi pare aşa de rău…

Liniştea mă învăluie şi teama dispare odată cu lumina. Nu mai e o lumina puternica asa cum e la epilare definitiva.

Acum e Întuneric!

…………………

de mine si atat.

scriu cand vreau si cum vreau.
si nimic mai mult :)

0 comentarii: