Avantajele jucariilor muzicale

Daca ar fi sa alcatuim un top al celor mai apreciate jucarii Bebe din magazinul pici.ro pe primele locuri vom gasi cu siguranta jucariile muzicale. Jucariile muzicale sunt acele tipuri de jucarii care au in componenta sa si un difuzor si anumite melodii, efecte presetate care ii incanta pe micii utilizatori si ii stimuleaza. O jucarie simpla nu va fi asa de atragatoare, copilul se va juca cu ea, dar o va lasa la un moment dat. O jucarie muzicala va fi mereu in centrul atentiei sale si ii va oferi copilului noi si noi motive de distractie. Care ar fi avantajele majore ale unor jucarii Bebe muzicale? Jucariile muzicale dezvolta atentia si urechea muzicala a micutilor. Copiii pot invata note muzicale, pot ajunge sa recunoasca anumite melodii pentru simplul fapt ca le-au mai auzit in timpul jocului. Pe de alta parte jucariile muzicale pot stimula creativitatea, imaginatia, copiii care se joaca cu ele sunt mult mai receptivi si mai dispusi sa isi puna la incercare cunostintele dobandite pana la un anumit moment. Cu o jucarie muzicala bebelusul va fi mai relaxat, va putea sa isi desfasoarea activitatile intr-un mediu sonor placut, va fi mereu incantat de ceea ce aude. La culcare ea il va ajuta sa adoarma mai usor si sa se bucure de o experienta placuta in compania sa. Jucariile muzicale oferite la varste putin mai mari sunt utile si in descoperirea unor talente, hobby-uri ale copilului, care ii vor fi folositoare mai tarziu. Alt avantaj al jucariilor muzicale tine de mentinerea permanenta a atentiei pe toata durata jocului cu ele. Sunetele repetitive pe care le emit multe jucarii, combinatia cu lumini si cu efecte sonore, numarul mare de variante de sunete scoase de jucariile respective, toate contribuie la o stimulare placuta a micutului si la o joaca mai interesanta si mai relaxanta pentru micut. Jucariile muzicale pot fi oferite la toate varstele, ele difera din punct de vedere al complexitatii, au forme si marimi variate si efecte sonore dintre cele mai haioase mai ales pentru copiii de varste mici. Cu jucariile muzicale de calitate cumparate din magazinele online fiecare zi va fi o noua aventura pentru copil, joaca va fi si mai palpitanta si mai interesanta pentru el.

What goes around – comes around

De ce în oraş stelele nu se văd ? Excepţie factorul ecologic &co. Trăind în oraş, suntem practic lipsiţi de această privelişte minunată. Să fie oare din cauza ocupaţiei şi lipsei de timp ?

Din copilărie eram interesată de ceea ce ascund stelele – probabil atunci am început să-mi şi dezvolt paranoia pt simboluri, precum că totul se întâmplă cu un scop, iar semnul ăla ar fi indicând ceva.

Şi deci, viaţa e un lanţ simbolistic, scheletul căreia constă din mici indicii pe care le putem citit în stele, cafea, cărţi, palme, ochi, atingeri, cristale, mingi „fermecate” &co. ?

Oare oamenii pe care i-am cunoscut ieri, simpli trecători (cândva), dar care au reapărut astăzi în viaţa mea (ca un vânt sufocant de vară, tăindu-mi respiraţia) erau prezenţi în stele, iar eu, trăind în oraş, nu i-am observat ? Şi dacă aş fi desluşit taina ani în urmă, i-aş fi lăsat să mă cunoască ? Or, aş fi încercat să-i citesc, pt a învăţa din timp cum să influenţez asupra reapariţiei (sau dispariţiei) acestora din viaţa mea ? Să fie oraşul atât de mic, or puterea stelelor atât de mare ? What goes around – comes around ?

Recicleaza si tu!

Imi place ideea de a recicla ambalaje. M-am obisnuit sa colectez selectiv ambalaje cand am venit in America. De peste un an reciclez si mai selectiv pentru ca stand la casa am posibilitatea aceasta, pacat ca cei care se ocupa de ridicarea gunoiului nu o fac tot selectiv si atunci cand incarca gunoiul in masinile lor mari uite ca oamenii chiar au facut un efort. Dar pana la urma acest lucru nu ar trebui sa ne descurajeze. desi pare un joc, cum ar fi dora jocuri, selectarea selectiva a deseurilor nu este deloc un joc si poate fi salvatoare de vieti pentru urmasii nostri.

Pentru a proteja Planeta Pamant cu resursele ei limitate, pentru a avea grija de calitatea vietii copiilor copiilor nostri,

HAI SA COLECTAM  SELECTIV AMBALAJELE!

Sustin Colectarea Selectiva si imi doresc din ca din ce in ce mai multa lume sa inceapa sa o faca, asa pe viu, nu doar in jocurile 3D :)

Hai Romania, stiu ca poti! VREI?

Multumesc!

Oltenia

Sunt foarte apropiată de un coleg de serviciu. Eu am 21 de ani. El este mai mic cu doi ani, dar nu contează. M-am obişnuit ca iubiţii mei să tot plece in armata, iar când vin ei acasă, eu să duc altul la gară cu valiza în mână…

De data asta, însă, povestea de iubire m-a prins foarte tare şi am ajuns să vorbim de căsătorie. Am depus actele la Primărie. Peste 12 zile voi spune DA!

Peste câteva ore e cununia mea civilă! Este 2 noaptea, sunt în gară şi… aştept trenul spre orasul meu natal! Colegul meu a venit să mă implore să nu plec. Nu pot să vorbesc, nu ştiu ce să-i spun, nu ştiu nici eu de ce plec.

Vine trenul meu… băiatul are obrajii plini de lacrimi. Arată ca un copil părăsit. Şi chiar aşa şi este, un copil părăsit. Mi se rupe inima de el, dar chiar trebuie să plec!

Vagoanele trec pe lângă mine din ce în ce mai încet…Trenul se opreşte într-un scârţâit cumplit; mi-am amintit, nu ştiu de ce, de Anna Karenina lui Tolstoi…

În faţa mea, uşa deschisă a unui vagon.Urc fără să ezit, fără să mă uit în urmă…

………………

Până să plece trenul, deja îmi găsesc un loc…, pe hol. Lângă un soldat!

Îmi lipseşte ceva, sunt agitată. Când mă uit la soldatul de lângă mine, îmi dau seama că-mi lipsesc ţigările. El are un kent la ureche. Înghit în sec şi-l întreb dacă trenul ăsta are vagon restaurant. Spune că nu ştie. Renunţ. Intrăm amândoi într-un compartiment şi ne culcăm, fiecare pe câte o banchetă. La şapte dimineaţa, intr-o statie, scandal în compartiment. Cineva trage de mine să mă ridic. Ripostez verbal, dar ies pe culoar. Ce era să fac?! Eu am bilet fără loc.

Soldatul iese după mine şi-mi spune că se cunoaşte că sunt olteancă după cum am reacţionat. Mă uit la el, gata să-i zic şi lui câteva, dar zâmbeşte candid şi-mi mărturiseşte că şi el e oltean, încă unul de 24 de karate, din Tg. Jiu!

Povestim până îmi amintesc iar de ţigări. Mă duc la vagonul restaurant şi cumpăr un pachet de Amiral, ţigările mele preferate. M., soldatul oltean, îmi ia ţigările rând pe rând şi le aruncă pe fereastră. Ne amuzăm. El nu fumează şi nu înţelege de ce fumez. Nu pot să îi explic.

La destinatie îi promit că îl sun la unitate. Mai are o săptămână de armată şi pleacă acasă.

Trec patru zile. Am uitat de M. În curtea spitalului unde sunt internată, la Hematologie, un cal paşte şi nu ştiu prin ce analogie îmi amintesc de soldăţelul meu din tren. Îl sun. Nu îi vine să creadă că eu sunt. Apare la mine la spital. Cu flori.Vorbim…

Mă pupă pe obraz şi fuge.

Ies din spital şi mă plimb cu M. prin cartierul copilăriei mele. Ne ducem pe dealul Bisericii Calvaria, urcăm „drumul crucii”, ne aşezăm  pe iarbă şi ne sărutăm. M. se liberează peste câteva zile. Pleacă în Oltenia lui.

Mama vine în oras după mine. Urmează să ne întoarcem şi noi în Oltenia, unde locuim amândouă…

Sunt încă foarte bolnavă de boala mea de sânge şi hotărăsc să scot splina in capitala. Mi se spune că este singura soluţie ca să nu mor.

M. îmi scrie … Plâng de spaima operaţiei. Şi pentru că m-am îndrăgostit nebuneşte de un soldat. Măcar pe el nu trebuie să îl mai duc la gară cu valiza…

Copilăria – Adolescenţa

Trenul aleargă pe Valea Oltului, printre munţi. Crengile izbesc geamul vagonului şi râd infiorată, bucuroasă că mă aşteaptă trei luni de vară la bunica mea, în satul copilăriei mele.

Trei luni! Trei luni departe de oraş, de praf, de zgomot, de şcoală, de asfalt. Trei luni printre oltenii mei, cu vorba lor iute şi aspră, mirosind a lut frământat cu ploaie de vară.

Trei luni cu Dor, iubirea mea de la zece ani. La toamnă merge în armată, trebuie să fie cea mai frumoasă vară pentru noi, să ne ţină până se va libera.

Am 16 ani şi jumătate. Sunt drăguţă, sănătoasă, isteaţă şi veselă. Iubesc cu tot sufletul meu şi cred în viaţă, în şansa mea.

Ştiu că mulţi băieţi din sat sunt îndrăgostiţi de mine.

Seara, la căminul cultural, la film, flăcăii se întrec în gesturi şi priviri cu subânţeles. Eu am ochi pentru Dor, dar el nu luptă pentru mine. Fuge şi mă lasă să mă descurc singură cu atâţia admiratori. Râd şi mă las rasfăţată de privirile lor lacome.

Nu e nimic trivial în ceea ce mă înconjoară, nimic să mă facă să mă ruşinez.

Am crescut cu toţii şi ne furişăm priviri curioase, uimiţi cât suntem de altfel. Uimiţi şi speriaţi în acelaşi timp. Speriaţi de ceea ce simţim. E o beţie de fericire, de bucurie sălbatica.

Dincolo de luminile căminului cultural e întunericul, necunoscutul care ne atrage, dincolo sunt dealurile, viile cu ciorchinii de-abia înmuguriţi, dar promiţând o beţie din rodul lor, aşa cum noi doar ghicim beţia simţurilor din anii ce vor să vie…

Prea repede vine toamna, prea repede a trecut şi vacanţa asta!

Mă întorc în oraşul meu … Începe şcoala. Dor pleacă în armată. Sunt atât de singură! O sa ma apuc de epilare definitiva ca sa pot sa imi ocup timpul cu ceva.